sâmbătă, 23 iunie 2012


The Little Boy Box, 60x40x15cm
The Little Boy Box este o cutie creată la comandă, special pentru Alex. Alex pare a fi un băiețel timid, delicat și cu o inimă mare mare mare. Blonduț, se uită mirat la noi și se întreabă ce o fi cu oamenii ăștia mari, de cresc și nu își mai recunosc sufletul de copil. Alex știe că joaca înseamnă, deopotrivă, cunoaștere și distracție. Noi am uitat de mult. Alex știe și că atunci când este speriat dacă își aduce aminte de zâmbetul mamei nimic nu îl poate atinge. Noi am uitat de mult și asta. Știe și că florile și animalele, găgărițele și celelalte vietăți sunt fiecare un miracol pe care el trebuie să îl deslușească. Noi am uitat. Cutia are 60x40x15cm, este din lemn, pictată cu vopsele acrilice și înfrumusețată prin tehnica decoupage. Va fi cadoul pentru Alex, locul în care acesta să își păstreze amintirile așa cum îi dorim să își păstreze mereu și sufletul de copil.
Pentru copilul din noi. Și, în special, pentru Alex.
The Little Boy Box, 60x40x15cm

The Little Boy Box, 60x40x15cm

0 comments:

Trimiteți un comentariu